Dezvoltarea tehnologiei are un impact negativ asupra mediului, ducând la poluarea aerului, apei şi solului. Mediul cel mai afectat de poluare este aerul, întrucât principalul factor de poluare este reprezentat de emisiile de dioxid de carbon şi alte gaze pe care le produce industria sau pe care le emană mijloacele de transport (în principal automobilele şi avioanele). Alţi factori poluanţi importanţi sunt: deversarea reziduurilor industriale în ape, transportul ţiţeiului pe mare, depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor toxice, folosirea erbicidelor şi insecticidelor în agricultură. Cei mai mari poluanţi sunt automobilele, combinatele chimice şi metalurgice, exploatările miniere. O altă problemă o constituie accidentele, care pot produce adevărate catastrofe ecologice. Cele mai frecvente sunt: fisuri ale conductelor de petrol sau gaze naturale, accidente ale vehiculelor care transporta petrol sau substanţe chimice, accidente la uzine chimice şi nucleare, deversări accidentale de reziduuri. Cel mai grav accident de până acum este reprezentat de explozia unui reactor al centralei nucleare de la Cernobâl (1986).

Statele şi organizaţiile non-guvernamentale şi-au pus problema reducerii poluării, a protecţiei mediului şi încearcă să găsească soluţii. Primii care au luat atitudine împotriva poluării au fost militanţii pentru ocrotirea mediului (ecologiştii). În 1971 a luat fiinţă în Canada cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală ecologistă, Greenpeace, care are filiale peste tot în lume. Militanţii ecologişti folosesc metode paşnice pentru a atrage atenţia guvernelor asupra problemelor de mediu şi pentru a determină statele să ia decizii pentru protecţia mediului (de exemplu: încetarea unor experimente nucleare, adoptarea unei legislaţii de protejarea unor zone afectate de poluare, stoparea exploatărilor şi proiectelor industriale care periclitează ecosistemul, stoparea distrugerii pădurilor, protejarea unor specii de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie, crearea unor parcuri şi rezervaţii naturale, etc.). Ei sunt primii care intervin pentru salvare, în cazul unor catastrofe ecologice. Acţiunile Greenpeace sunt deosebit de mediatizate, iar protestele lor au devenit celebre.

Începând cu anii ’70 au avut loc reuniuni ale reprezentanţilor statelor lumii în încercarea de a reduce poluarea şi efectele ei, dar şi pentru a găsi soluţii la alte probleme de mediu. Prima dintre ele a avut loc la Stockholm, în 1972, unde s-a adoptat un plan cu 109 recomandări privind protecţia mediului. Protocolul de la Montreal (1987) (un protocol al Convenţiei de la Viena pentru Protejarea Stratului de Ozon, 1985) este un tratat internaţional conceput pentru a proteja stratul de ozon prin oprirea treptată a producţiei mai multor substanţe considerate a fi responsabile pentru distrugerea sa. Din 2013 stratul de ozon a început să se refacă, ceea ce a făcut ca acest acord să fie cel mai mare succes realizat pentru protecţia mediului. Una dintre cele mai importante reuniuni a fost Conferinţa de la Rio de Janeiro din 1992, unde au participat 117 şefi de state. Aici a fost adoptată declaraţia numită Cartea Pământului, care conţine drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor şi cetăţenilor în domeniul mediului, enunţate în 27 de principii, fără forţă juridică obligatorie. Statele participante au semnat două convenţii, una pentru protejarea speciilor vegetale şi animale, alta pentru limitarea emisiilor de gaze poluante. În 1997 a fost semnat, de către 160 de ţări, Protocolul de la Kyoto, un acord internaţional prin care participanţii se angajau să reducă emisiile de monoxid de carbon şi alte cinci gaze cu efect de seră, cu 5,2% în perioada 2008-2012. S.U.A., care produce 36% din gazele cu efect de seră, nu a ratificat acest acord.